Argumentarea și structura sa

PROIECT DE LECŢIE

Profesor:

Disciplina:

Clasa:

Data:

Unitatea de învăţare: Introducere în logică şi argumentare

Subiectul lecţiei: Argumentarea şi structura sa

Tipul lecţiei: predare-învăţare

Obiectiv general: Definirea argumentării şi prezentarea şi analiza structurii argumentării.

Obiective operaţionale:

O1: Elevii să definească corect argumentarea.

O2: Elevii să definească corect raţionamentul.

O3: Elevii să diferenţiezeîntemeierea reală a tezei de cea aparentă.

O4: Elevii să analizeze structura argumentării pornind de la un exemplu de argument corect.

O5: Elevii să identifice indicatorii argumentării.

Metode şi procedee didactice: expunerea, conversaţia, dezbaterea.

Bibliografie:

Lupşa, Elena; Bratu, Victor; Stoica, Maria Dorina, Logică şi argumentare – manual pentru clasa a IX-a, Ed. Corvin, Deva, 2004.

Etapele lecţiei 1	Ob. op. 2	Eşalonarea conţinutului 3	Metode şi procedee didactice 4	Material didactic 5
Moment organizatoric (notarea absenţelor, observaţii)-2
Sensibilizarea pentru activitate – 3 min.		Profesorul le comunică elevilor subiectul lecţiei şi obiectivele operaţionale; stârneşte curiozitatea, trezeşte interesul şi dorinţa de a aborda această problematică.
Predarea noilor cunoştinţe – 40 min.		Teoria argumentării a apărut şi s-a dezvoltat în ultimele două decenii ale secolului al XX-lea. În centrul analizei argumentării stă raţionamentul, deoarece orice arfumentare este o organizare inedită de raţionamente (argumentare amplă), existând şi argumentări care presupun un singur raţionament (argumentare simplă).	Expunerea	E. Lupşa et alii, Logică şi argumentare, p. 7.
		Raţionamentul este operaţia logică prin intermediul căreia din propoziţii date numite premise este derivată o altă propoziţie numită concluzie. Argumentul este format din din o mulţime de propoziţii, din care unele sunt numite temeiuri (premise), care întemeiază, justifică o altă propoziţie numită teză (concluzie). Argumentarea este procesul prin care dovedim, demonstrăm ceva cu dovezi obiective (temeiuri sau probe) sau argumentarea este un proces prin care încercăm să determinăm pe cineva să accepte o idee sau să fie de acord cu noi într-o anumită problemă. → Teoria argumentării – 2 părţi: – teoria demonstraţiei (în domeniul cunoaşterii ştiinţifice); – teoria argumentării ca artă a convingerii, a persuasiunii (în viaţa de zi cu zi).	expunerea conversaţia
		Raţionamentul întemeiază teza pentru a-i dovedi caracterul ei adevărat sau fals, în vreme ce argumentarea întemeiază teza pentru arăta interlocutorului că ea este adevărată sau falsă. Întemeierea tezei poate fi: reală (în ştiinţă); aparentă (în politică).		E. Lupşa et alii, Logică şi argumentare, p. 8.
		Arhitectura structurală a argumentării: teza (concluzia) care se demonstează sau se respinge; temeiurile (probele, argumentele sau premisele) care se aduc în favoarea sau defavoarea tezei. Orice argumentare presupune: Conţinutul argumentării (teza şi temeiurile); Tehnicile de argumentare (organizarea propoziţiilor cu ajutorul raţionamentelor); Finalitatea argumentării (organizarea conţinuturilor cu ajutorul tehnicilor de argumentar)→convingerea auditoriului sau interlocutorului cu privire la caracterul A sau F al tezei.
		Identificarea tezei şi a temeiurilor se face cu ajutorul indicatorilor argumentării: de premisă – atunci când introduc prop. temei: pentru că, deoarece, fiindcă, presupunând că, datorită etc. de concluzie – atunci când introduc teza: rezultă, conchidem, prin urmare, în consecinţă, deci etc.	dezbaterea
		Regulile argumentării: Orice argumentare începe cu o prop. afirmativă (care este confirmată sau infirmată) şi nu cu o prop. neg. Din neinfirmarea unei prop. nu decurge nimic cu privire la opusa ei. Confirmarea unei prop. negative se realizează prin intermediul unor prop. afirmative.