Definirea logicii

Profesor: 
Disciplina: 
Data: 
Unitatea de învăţare: 
Subiectul lecţiei: 
Tipul lecţiei: 
Obiectiv general: Definirea logicii şi prezentarea importanţei acesteia pentru orice demers cognitiv.
Obiective operaţionale: 
O1: Elevii  să definească corect logica.
	O2: Elevii să reproducă principalele momente din istoria/dezvoltarea logicii.
        O3: Elevii să identifice diferite ramuri ale logicii. 
	O4: Elevii să construiască un silogism pornind de la un model dat.
	O5: Elevii să exemplifice enunţuri adevărate, false şi probabile. 
Metode şi procedee didactice: expunerea, conversaţia, dezbaterea.
Bibliografie: Lupşa, Elena; Bratu, Victor; Stoica, Maria Dorina, Logică şi argumentare – manual pentru clasa a IX-a, Ed. Corvin, Deva, 2004.
Ştefănescu, Doina-Olga; Costreie, Sorin; Miroiu, Adrian, Logică şi argumentare - manual pentru clasa a IX-a, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003.
	

Etapele lecţiei 1	Ob. op. 2	Eşalonarea conţinutului 3	Metode şi procedee didactice 4	Material didactic 5
Moment organizatoric (notarea absenţelor, observaţii) – 2 min.
Sensibilizarea pentru activitate – 3 min.		Profesorul le comunică elevilor subiectul lecţiei şi obiectivele operaţionale; stârneşte curiozitatea, trezeşte interesul şi dorinţa de a aborda această problematică.
Predarea noilor cunoştinţe – 40 min.	O1, O2	– Întemeietorul logicii este Aristotel (384-322 î. Hr.) – ,,Organon“ – Cuvântul dialectică a fost primul termen utilizat pentru disciplina pe care astăzi o numim logică (gr. Logos=discurs, raţiune). Termenul logică a fost folosit pentru prima dată de Alexandru din Afrodisia în sec. III. Logica este ştiinţa demonstraţiei, care studiază formele şi legile generale ale raţionării corecte.	Expunerea, conversaţia	Lupşa, Elena; Bratu, Victor; Stoica, Maria Dorina, Logică şi argumentare – manual pentru clasa a IX-a, Ed. Corvin, Deva, 2004, pp. 5-6.
	O3 O4	Ramurile logicii: Logica generală (clasică, tradiţională, aristotelică) studiază formele logice fundamentale (termenul, propoziţia, raţionamentul), precum şi principiile logice ale gândirii. Principala contribuţie a lui Aristotel constă în logica termenilor care stă la baza analizei propoziţiilor. Postulatul de bază: orice raţionament se analizează atribuind un predicat unui subiect. Raţionamentele pot fi considerate adevărate (dacă corespund realităţii) şi false (dacă sunt în contradicţie cu realitatea). Silogismul este o schemă de inferenţă (=operaţie logică de trecere de la un enunţ la alt, în care ultimul enunţ este dedus din primul) corectă care permite deducerea, în mod necesar, din două premise, a unei concluzii. Ex: Premise: Toţi oamenii sunt muritori. Toţi grecii sunt oameni. Concluzie: Toţi grecii sunt muritori.
	O3	Logica simbolică (matematică sau modernă) – apărută în sec. XIX. studiază operatorii logici: negaţie, conjuncţie, disjuncţie etc. Augustus De Morgan – ,,Logica formală“ (1847) creează o logică a inferenţelor nesilogistice (ex: Dacă Ioana este mama Alinei, atunci Alina este fiica Ioanei). Charles Sanders Peirce (1839-1914): logica constă în raţionamente bazate pe operatorul implicaţie (dacă p atunci q, unde p şi q sunt enunţuri concrete); foloseşte pentru prima dată tablouri de adevăr pentru definirea conectorilor sau operatorilor logici. Prima expunere cuprinzătoare a logicii matematice este realizată de Bertand Russell şi A. N. Whitehead între 1910 şi 1913 în ,,Principia mathematica“.
	O3	3. Logica contemporană include o multitudine de orientări şi curente, având ca nucleu de bază argumentarea. Ea debutează prin opera lui Gottlob Frege (1849-1925) – logica lui este matematică, simbolică, formală. Rudolf Carnap (1891-1970) – elevul lui Frege – vorbeşte de existenţa mai multor logici.
	O5 O1	Logica studiază propoziţiile cognitive=prop. ce redau cunoştinţe şi nu are ca obiect prop. ce redau dorinţe, întrebări, ordine, reguli, instrucţiuni, aspiraţii. Enunţuri: adevărate, false, probabile. În sens strict, logica (numită şi logica ,,formală“) este studiul legilor formale ale gândirii, legi apte să ne conducă de la prop. adevărate numai la prop. adevărate. În sens larg, logica este studiul formelor de raţionare apte să ne conducă de la prop. adevărate numai la prop. adevărate saude la prop. adevărate la prop. probabil adevărate. Logica raţionamentelor certe şi logica raţionamentelor probabile.	Dezbaterea, expunerea	Ştefănescu, Doina-Olga; Costreie, Sorin; Miroiu, Adrian, Logică şi argumentare – manual pentru clasa a IX-a, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003, pp. 6-7.