TIPURI DE DEFINIȚIE

I. În funcție de valoarea gnoseologică, există:

1. Definiții științifice (valoare intrinsecă, caracteristici esențiale):

Ex: Cantitatea în grame dintr-un element, numeric egală cu masa atomică, se numește mol de atom.

–> Este o definiție științifică, deoarece s-a stabilit că într-un mol de atom din orice element există același număr de atomi, N. Acest număr este cunoscut sub numele de „numărul lui Avogadro” și are valoarea de 6,023 * 10^23.

<p value="<amp-fit-text layout="fixed-height" min-font-size="6" max-font-size="72" height="80"><strong>2. Definiții neștiințifice</strong> (valoare extrinsecă, accidentală).2. Definiții neștiințifice (valoare extrinsecă, accidentală).

Ex: Baza înroșește fenolftaleina.

–> Este o definiție neștiințifică, deoarece urmărește doar să distingă obiectul definit de alte obiecte, nu cuprinde caracteristici intrinseci ale bazelor, ci doar caracteristici extrinseci ale acestora.

(Def: Bazele (grec. βάση, – bază, fundament) sunt compuși anorganici sau organici care în soluții apoase disociază sau ionizează formând ioni de hidroxil -OH. ConformTeoriei protolitice a lui Brönstead, bazele sunt acele specii chimice care acceptă protoni (H+ sau ioni pozitivi de hidrogen), ridicând astfel valoarea pH-ului soluției respective.

Ex: Sportivul se antrenează cu perseverență.

Telefonul permite comunicarea la distanță.

II. După modalitatea de exprimare, există:

1. Definiții explicite care indică direct înțelesul noțiunii.

Ex: Substanța pură este substanța perfect curată, a cărei compoziție rămâne neschimbată prin operațiile fizice cunoscute.

2. Definiții implicite (coordonatoare sau de întrebuințare) în care înțelesul noțiunii rezultă indirect, din modul în care este utilizată noțiunea sau din relațiile ei cu alte noțiuni.

Ex: Numerele zero (este element neutru al operației de adunare) și unu (este element neutru al operației de înmulțire) pot fi definite prin propozițiile:

a+0 = a, a * 0 = 0, = imposibil și a * 1 = a , = a

III. După obiectul definiție redat de definit, există:

1. Definiții reale, care definesc lucrul, adică obiectul lor este o noțiune. Aceste definiții dezvăluie note ale definitului și, pe această cale, însușiri, relații, proprietăți ale obiectelor la care se referă definitul.

Definițiile reale se raportează la obiecte și nu la numele lor. De regulă, cuvântul „este” ne indică o definiție reală. Unuia și aceluiași termen i se pot construi și definiții reale, dar și nominale.

Ex: Omul este ființa aptă să înregistreze, să prelucreze și să transmită autonom informații.

Atomul este cea mai mică parte a substanței, formată din nucleu și electroni, care nu mai poate fi divizată în părți mai mici prin procedeele chimice cunoscute.

2. Definiții nominale, adică definiții al căror obiect este numele ce materializează o noțiune sau definiții referitoare la termeni. Ele nu trimit la obiecte, ci la cuvinte. De regulă, au forma: „Prin termenul X înțelegem …”, „Numim X …”, „X este …” sau alte expresii de acest gen, unde în locul lui „X” apare un cuvânt sau un ansamblu de cuvinte, iar în locul punctelor de suspensie apare definitorul.

Ex: Atom înseamnă ceea ce nu se poate divide.

„Pătratul” este dreptunghiul cu toate laturile egale.

Definițiile nominale pot fi:

a. Definiții lexicale sau explicative, adică definiții care precizează toate sensurile cu care poate fi utilizat un cuvânt într-o limbă sau precizează sensul termenilor vagi.

Ex: Prin „bătrân” se înțelege o persoană care a împlinit vârsta de 65 de ani.

Uneori, definițiile lexicale se rezumă la indicarea unor simple sinonime.

Ex: „Omăt” înseamnă zăpadă, nea.

Alteori, avem de-a face cu definiții concrete:

Ex: Filologul este un specialist în filologie.

–> Definiția filologului nu poate, dpdv logic, să prevină viciul circularității, însă dpdv lingvistic formulările de acest gen sunt numite tautologii (formulări care exprimă o identitate de la sine înțeleasă). În vorbire se folosesc mai ales false tautologii, în care repetiția este voită și formală, pentru că, de fapt, sensul cuvintelor repetate este diferit sau, eventual, în ansamblul lor comunică ceva.

Ex: Munca este muncă. –> Ne indică faptul că munca trebuie să fie cu adevărat muncă.

Ex: Dietă = _df substantiv feminin prin care se înțelege: (1) regim alimentar special, recomandat în tratamentul unor boli; (2) în feudalism și în unele țări capitaliste) Adunarea legislativă; puterea exercitată de adunarea politică reprezentativă.

Rablă = _df substantiv feminin prin care se înțelege: (1) obiect uzat, deteriorat sau de proastă calitate, vechitură; (2) animal bătrân și slab, gloabă; (3) om bătrân și sleit de puteri, ramolit.

b. Definiții stipulative. adică definiții ce conferă o nouă accepțiune unui termen deja existent, datorită utilizării lui într-un nou context sau ele introduc termeni noi cu ajutorul unor cuvinte noi.

Ex: Prin „cs” și prin „ca” vom înțelege conversiunea simplă și conversiunea prin accident.

Numim fiord un golf marin adânc, strâmt, sinuos, cu țărmuri abrupte, format în urma pătrunderii apelor marine în văile glaciare după topirea ghețurilor.

Definițiile stipulative corespund următoarelor situații concrete:

1. Noile invenții impun introducerea unui nou nume în vocabularul unei limbi. Acest nume poate fi o creație nouă sau poate fi împrumutat dintr-o altă limbă, cum este cazul definițiilor:

Ex: „Elocom” (cremă, unguent) este un preparat hormonal de tip cortizon pentru administrare pe piele, fiind inclus în clasa corticosteroizilor potenți.

Pulsar (engleză) = _dfsubstantiv neutru ce indică o radiosursă galactică, care prezintă o emisie radio, alcătuită din impulsuri, cu frecvență de ordinul megahertzilor și cu perioade de sutimi de secundă până la o secundă.

2. Cuvintele existente într-o limbă pot primi, la un moment dat, noi înțelesuri, cum este cazul noțiunilor „ban” (unitate monetară și în sec. a al XV-lea, în Țara Românească, însemna dregător), „staroste” (persoană care conduce ceremonia de nuntă, iar în Evul Mediu conducător al unei bresle, cârmuitor al ținuturilor de margine în Moldova) etc.

3. Întrucât unele cuvinte sunt polisemantice, pentru evitarea confuziilor, se impune precizare unu sens special utilizat în anumite domenii, cum este cazul definițiilor:

Ex: Post (în tehnică) este instalație fixă sau mobilă, doatată cu utilajele sau cu aparatele necesare efectuării unei anumite operații tehnice.

Post de bilanț (în contabilitate) = _df element de activ sau de pasiv înscris într-un bilanț, care reprezintă soldul unuia sau mai multor conturi.

Stabilitate (în fizică) = _df proprietate a unui sistem fizic sau tehnic de a reveni la starea inițială, de repaus sau de mișcare, după ce a suferit o acțiune perturbatoare.

4. Existența numelor complexe a căror folosire este relativ dificilă sau a unor expresii frecvent utilizate determină introducerea unor prescurtări (abrevieri), cum este cazul definițiilor:

Ex: UNESCO = _df instituție a Organizației Națiunilor Unite creată în noiembrie 1945, specializată în probleme de educație, știință și cultură.

În știință (matematică, logică, chimie etc.) întâlnim numeroase simboluri și formule care reprezintă tot o prescurtare și fără de care dezvoltarea acestor științe nici n-ar putea fi imaginată.

Ex: = _df (în logică) negația unei propoziții (pe este o propoziție oarecare, iar bara care o precede reprezintă negația logică) se citește „non-p”.

Existența unei aceleiași prescurtări pentru două sau mai multe nume complexe diferite impune cu necesitate folosirea definițiilor stipulative pentru a evita orice fel de confuzii.

Ex: UAP = _dfUniunea Artiștilor Plastici.

UAP = _dfUzina de Autoturisme Pitești.

Lupșa, Elena; Bratu, Victor; Stoica, Maria Dorina – „Logică și argumentare”, Manual pentru clasa a IX-a, Ed. Corvin, Deva, 2004.

Bieltz, Petre, Logica, Manual pentru clasa a X-a licee și clasa a XI-a, școli normale, Ed. Didactică și pedagogică, București.