Boethius

somproduct.ro

FIȘĂ pentru elevi

BOETHIUS, Anicius Manlius Severinus (480-524):

Filosof roman şi traducător din Aristotel. A fost demnitar sub regele got Theodoric, dar a căzut în dizgraţie, a fost înemniţat şi apoi executat. A tradus lucrări de logică ale lui Aristotel, inclusiv Analiticele prime, Analiticele secunde, Topica şi Respingerile sofistice, a tradus şi însoţit de un comentariu Introducerea la Categoriile lui Aristotel (Isagoge) a lui Porphyrios, care a devenit textul standard în învăţământul de logică medievală.

Printre tratatele sale originale s-au numărat lucrări de matematică, logică, muzică şi teologie, în cazul acestora din urmă fiind de reţinut aplicarea logicii clasice la revelaţia creştină. Cea mai vestită lucrare a sa a fost Mângâierile filosofiei, scrisă în timpul detenţiei sale la Pavia.

Surprinzător este faptul că Mângâierile nu prezintă vreo doctrină explicit creştină, ci caută doar în raţiune reazemul pentru cel aflat în restrişte. Boethius vedea, probabil, în credinţă şi în raţiune două mijloace distincte prin care se poate da o explicaţie valabilă a Universului şi, alegându-şi drept călăuză raţiunea, nu a mai apelat la argumente ce ţin prin natura lor de credinţa religioasă. În Cartea I, Filosofia se înfăţişează înaintea autorului aflat la restrişte, reamintindu-i credinţa lui fundamentală într-un Univers pătruns de finalitate şi în raţionalitatea omului. Cărţile a doua şi a treia vorbesc despre nesiguranţa averii materiale şi a altor false mijloace de obţinere a fericirii, concluzionând că Dumnezeu este singurul bine statornic. Aceasta conduce în cartea a patra la problema răului, iar în cartea a V-a abordează spinoasa problemă liber arbitru-determinism. Concluzia e că în opţiunile morale preştiinţa divină este compatibilă cu libertatea umană.

Opera lui Boethius a furnizat filosofiei medievale o metodologie şi deopotrivă un vocabular. Mângâierile filosofiei a fost, probabil, după Biblie, cea mai citită, mai tradusă şi mai comentată carte în cuprinsul mileniului următor. Rolul jucat de autorul ei în transmiterea filosofiei antice către Evul Mediu creştin îndreptăţeşte pe deplin aprecierea tradiţională după care Boethius a fost ,,ultimul roman şi primul scolastic“.

(Anthony Flew, Dicţionar de filozofie şi logică, Ed. Humanitas, 2006, pp. 61-62)

© http://www.livresc.org

Femeia-martir (2)

„Numai popoarele care au mame vrednice progresează: când la un popor a decăzut maternitatea, la nimic nu folosește cealaltă educație. Decăderea mamei este începutul decăderii unui popor.” (Autor necunoscut)

somproduct.ro

Moldoveanca

de Ioan Alexandru

Pe trepied desculță-n războiul de țesut
Întreagă-n miezul nopții se frământa
A prins pe fir o pasăre din zbor
Și nu-i da drumul până o încântă

I-alege-nfățișarea dintre nori
Să-și potolească zbaterea fierbinte
Și n-o slăbește-n pogorârea ei
Până-n cenușa sa de oseminte

Pe fața casei împlântat adânc
Cu tălpile greoaie și bondoace
Războiul toarce soarele din oi
Și-n clopote de aur îl preface

Pe laiță roata pruncii dezveliți
Îi dogorește râvna din lucrare
Suveica tot podește pe pământ
Steaua din cer cu steaua din sudoare

Când cele două lacrimi istovesc
Noaptea pe cer și lampa de la grindă
Femeia stoarsă de un nou născut
În pleoapa zilei gata-i să se-aprindă
dyfashion.ro

Femeia-martir (1)

carturesti.ro

Nimic nu pregătește o femeie pentru nașterea pruncului ei. E o măreție copleșitoare în acest act, contopită într-o durere infinită. Nimeni vreodată nu ar trebui să treacă printr-o suferință atât de mare.

Și totuși, copiii sunt cel mai neprețuit dar.

Atât de potrivit, de genial, suprinde Ioan Alexandru această covârșitoare și deopotrivă împlinitoare povară prin care se împlinește creația continuă. În naștere, femeia este singură. Ca oricare om în moarte. Cutremurător. Atât.

În așteptare

O femeie uriașă naște un copil uriaș.

De câteva mii de ani se chinuie

în sudori cât planetele

și nu poate scăpa.

Copilul se chinuie,

femeia se chinuie

și nu pot hălădui

unul din celălalt.

Nimeni nu poate da o mână de ajutor;

suntem atât de mărunți

pe margini uimiți,

un strop de sudoare în rostogol

de s-ar prăvăli peste noi,

de pe fruntea femeii

ne-am îneca potop

cu toate avuturile.

carturesti.ro

Cum aleg un scaun de masă pentru bebe

Notă: Poate vă întrebați de ce am inclus acest articol în categoria High-Tech. Mamele știu de ce…

Când s-a născut primul meu bebe nu m-am gândit deloc că ar trebui să cumpăr un scaun de masă pentru el. Piata era destul de îngustă în materie de astfel de produse pe atunci (2011), erau destul de scumpe și, mai ales, credeam că fac parte din categoria produselor de lux pentru bebeluși, adică ceva de fițe, fără de care se poate trăi.

Ei bine, să vedem cum au evoluat lucrurile… 

Pe la începutul lui 2012 bebe împlinise deja 7 luni, începuserăm diversificarea și, oricît m-am străduit să-i improvizez un scăunel semi-înclinat (nu stătea încă bine în funduleț), cu ajutorul pernițelor și păturicilor, nu reușeam nicicum să ,,stăm la masă”. Așa că am luat măsuri și am început căutarea. A urmat o perioadă de cercetări asidue în urma cărora am indentificat caracteristicile de care ar trebui să tin seama în alegerea unui astfel de produs.

  • Să fie robust. Mă speria faptul că majoritatea scaunelor au o limită de greutate suportată de maxim 15 kg. – corespunde unie vârste de 3 ani. Mie mi se părea foarte joasă această limită. Bebelusul meu nu era grăsunel, dimpotrivă, dar din experiența mea anterioară  cu copiii – am avut grijă în general copii neprietenoși cu mâncarea – mă gândeam să poată fi folosit cât mai mult, adică chiar și pentru un copilaș de 3-4 anișori. Mă gândeam că un scaun confortabil și atractiv poate face momentul mesei mai atractiv.
  • Să fie confortabil pentru bebeluș. Majoritatea scaunelor sunt îmbrăcate în plastic, diverse variante de mușama, mai mult sau mai puțin calitativă. Căutam ceva care totuși, în zona de șezut-spate pentru bebe să fie îmbrăcat în bumbac.
  • Să fie atractiv pentru bebeluș. Cele mai colorate și amuzante erau cele de la Fisher-Price, însă am renunțat la ele din pricina faptului că erau doar din mușama în zona destinată bebelușului. M-au atras apoi cele de la Peg-Perego, prin faptul că aveau 4 roți (față-spate) – majoritatea scaunelor de pe piață aveau roți doar în spate (am putut observa faptul că același produs vândut în America și în Europa diferea la partea de mobilitate: 2 roți, în spate, pentru Europa, 4 roți față-spate pentru America; am înțeles atunci că asta se datora unor reglementări privind siguranța, diferite la noi față de alte zone; nu știu exact cum stau lucrurile acum în această privință), și în special modelul Tatamia care funcționa și ca un legănel datorită unui mecanism integrat. Nu am rămas la Peg-Perego datorită prețului foarte ridicat și a faptului că erau de dimensiuni foarte mici în zona destinată bebelușului. Din pozele de prezentare, aveam impresia că bebelușul nu o să încapă în el confortabil după 2 ani. Am încă o nostalgie cu Peg-Perego, între timp piața a evoluat și, datorită concurenței, evident prețurile sunt acum mult mai accesibile.
  • Să poată fi folosit încă de la naștere, pentru viitori copii.
  • Să aibă cât mai multe poziții/variante de înclinare a spătarului.
  • Să aibă cât mai multe nivele de reglare pe înălțime.
  • Să poată fi curățat relativ ușor.
  • Să fie ușor de strâns și să ocupe puțin spațiu la depozitat.
  • Să fie ușor deplasabil – să aibă roți.

Alegerea mea

În final, m-am oprit asupra unui model de la CHICCO: Polly Magic 3 in1. O să vă explic alegerea mea:

  • Este un scaun robust; copiii mei, chiar și cei mai mărișori, de 4 și 6 ani, mai au momente de  răsfăț la o gustare în scaunul lui bebe, iar scaunul nu scârțâie deloc. Aaaa, am uitat să vă spun că scaunul e folosit acum de al patrulea bebe și a rezistat cu succes tuturor ,,intemperiilor” la care a fost supus de băieții mei năzdrăvani.
  • În momentul în care l-am comandat era pe stoc doar (evident, după o săptămână de căutări, deja nu mai aveam răbdare) în varianta de culoare turcoaz. Nu mă prea încânta, voiam ceva colorat… Acum nu numai ca îmi place culoarea, dar mi se pare liniștitoare, relaxantă și îi conferă o notă de eleganță.
  • Este reglabil pe înălțime în 7 poziții , ceea ce e fabulos, Adică pot aduce copilașul la nivelul meu când îl hrănesc în timp ce eu stau pe fotoliu sau îl pot ridica la nivelul mesei atunci când îi detașez tăvița și bebe se simte integrat în atmosfera de la masă. Sau, de ce nu, când  este hrănit de tăticul lui.
  • Are centuri de siguranță cu prindere în 5 puncte, lucru foarte important pentru siguranța bebelușului.
  • Are spătarul reglabil în 3 poziții: șezut, semi-înclinat, culcat. Ceea ce îmi place în mod deosebit este faptul că se poate pune inclusiv în poziția de culcat complet și vine împreună cu un reductor format dintr-o husa, în care se găsește o perniță specială (detașabilă), ce face ca scăunelul să se transforme într-un mini-pătuț perfect (e extraordinar de util când stai, de exemplu, in bucătărie si poți să supraveghezi bebelușul, care și el stă foarte confortabil în timp ce mama lucrează). Aaaa, înainte să comand scaunul îmi imaginam că nu am nevoie de așa ceva, că e suficient pătuțul lui bebe din dormitor, urmînd ca atunci când îl iau cu mine în bucătărie sau în living o să folosim landoul sau căruciorul. No chance. Când m-am gândit câți microbi iau împreună cu căruciorul în bucătărie, am renunțat. Oricât de curată ar fi zona din cărucior destinată bebelușului, celelalte părți sunt contaminate de afară…
  • Practic, până la șase luni se folosește scăunelul împreună cu reductorul cu pernița inclusă (confecționat din bumbac și lavabil în mașina de spălat) pentru ca spatele lui bebe să stea drept, apoi se poate renunta la pernița din reductor, păstrându-se doar husa de bumbac. Apoi, pe măsură ce crește bebe, se poate renunța de tot la husa din bumbac, dar și la una din învelitorile moi, plastifiate ale  scaunului pentru ca bebe să aibă mai mult spațiu.
  • Scaunul a venit împreună cu o bară de plastic învelită în material moale, flexibilă, care vebea cumva ca o arcadă deasupra scaunului si de care erau atașate jucărele, o oglinjioară nepericuloasă din plastic, dar în care totuși bebelușul se putea vedea, o jucărie care la atingere scotea sunete și era potrivită pentru dentiție și un cățeluș care se putea ascunde în interiorul unei cuști cu ușită. Fiecare dintre copiii mei s-a amuzat de cățelușul cu care ne-am jucat cucu-bau. Mai mult, de aeastă ,,arcadă” pot fi atașate diverse jucărele pe acre el avem prin casă, moi și nepericuloase.
  • Suportul de piciorușe est și el complet reglabil și, mai mult, partea care susține talpile copilului este detașabilă.
  • Vine cu o tavă principală, peste care se suprapune o tavă colorată, care include suport pentru sticluță/pahar, foarte usor detașabilă pentru a fi spălată.

Zilele acestea căutam un astfel de scaun pentru nepoțelul meu și am descoperit că, între timp, Chicco a lansat o versiune mai nouă, mai elegantă și mai funcțională a vechiului Polly Magic, și anume noul Polly Magic Relax, care pe lângă îmbunătățirile amintite are în plus încă 2 roți, în față, ceea ce îl face foarte ușor deplasabil. Îl găsiți aici.

chicco.ro
kidscare.ro