Comunicarea interculturală

PROIECT  DE  LECŢIE

Profesor: 
Disciplina: Logică, argumentare şi comunicare
Clasa: a IX-a
Data: 
Unitatea de învăţare: Societate şi comunicare
Subiectul lecţiei: Comunicarea interculturală
Tipul lecţiei: predare-învăţare

Obiectiv general: Definirea culturii şi analizarea condiţiilor care determină comunicarea interculturală.

Obiective operaţionale: 
	O1: Elevii să definească comunicarea interculturală pornind de la cunoştinţele anterioare legate de comunicare în general, şi de comunicarea socială în special.
	O2: Elevii să definească cultura pe baza a cel puţin patru caracteristici. 
	O3: Elevii să exemplifice proverbe caracteristice culturii române şi modul în care acestea reprezintă sau nu o trăsătură esenţială a poporului din tradiţia căruia provin. 
	O4: Elevii să descopere elemente socio-culturale care determină şi influeneţează comunicarea interculturală.
	O5: Elevii să argumenteze pro sau contra posibilităţii înfăpturii unei comunicări interculturale reale astăzi.


Metode şi procedee didactice: expunerea, problematizarea, conversaţia. 
Bibliografie:
Andrei Pleşu, La ce ne mai foloseşte cultura azi? – conferinţă.
Conf. Univ. Dr. Rodica Pascu, Comunicarea interculturală, Print.

Etapele lecţiei 1	Ob. op. 2	Eşalonarea conţinutului 3	Metode şi procedee didactice 4	Material didactic 5
Moment organizatoric (notarea absenţelor, observaţii) – 2 min.
Sensibilizarea pentru activitate – 3 min.		Profesorul le comunică elevilor subiectul lecţiei şi obiectivele operaţionale; stârneşte curiozitatea, trezeşte interesul şi dorinţa de a aborda această problematică.	Expunerea	Andrei Pleşu, La ce ne mai foloseşte cultura azi? – conferinţă.
Predarea noilor cunoştinţe – 40 min.		Preocupările privind comunicarea interculturală şi studiile care au dus la fundamentarea acestor cercetări în cadrul unei discipline speciale au fost iniţiate de antropologi, psihologi, lingvişti, specialişti în relaţiile internaţionale, dar şi istorici, economişti.	Conversaţia
	O1	Comunicarea interculturală vizează procesele şi efectele interacţiunilor sociale dintre indivizi sau grupuri de indivizi care aparţin unor culturi diferite. Comunicarea interculturală reprezintă un tip special de comunicare socială.	Expunerea	Rodica Pascu, Comunicarea interculturală, Print.
	O2	Delimitări ale conceptului de cultură: accepţia antropologică: modurile de a trăi şi a gândi, de a se raporta la mediul înconjurător, la societate, la ceilalţi indivizi; percepţiile, valorile, normele, atitudinile, comportamentele, concepţia despre lume etc., care sunt comune, definesc un grup social mai mic (familia) sau mai mare (trib, etnie, naţiune). Cultura este un depozit al cunoaşterii, experenţei, credinţelor, valorilor atutudinilor, înţelesurilor, ierarhiei sociale, religiei, noţiunilor de timp, roluri, relaţii sociale, concepţii despre Univers şi obiecte materiale, dobândite de un grup de oameni de-a lungul generaţiilor prin experienţă individuală şi de grup.		Rodica Pascu, Comunicarea interculturală, Print.
	O3, O5	Dificultăţile în comunicare interculturală provin din faptul că oamenii se comportă ca şi când între cultura lor şi o cultură străină nu ar exista nicio diferenţă. Caracteristicile culturii: 1. Cultura nu e înnăscută, ci se învaţă (inculturare sau inculturaţie). Procesul de învăţare culturală diferă de la o cultură la alta. Acest proces se desfăşoară odată cu dezvoltarea biologică şi socială a individului. O serie din caracteristicile sunt transmise prin tradiţie, folclor. Proverbele care există în orice cultură subliniază caracteristicile diferite ale variatelor culturi (ex. Proverb din Asia: ,,Nu poţi face vântul să bată, dar poţi fi în bătaia vântului“ → oamenii sunt conduşi de soartă; fatalismul ca trăsătură specifică a acestei culturi. Proverb ebraic: ,,Binecuvântat este omul care găseşte înţelepciunea“ → importanţa învăţării şi a educaţiei). Protagora – ,,Omul este măsura tuturor lucrurilor“. 2. Cultura e transmisibilă 3. Cultura se bazează pe simboluri (symbolon=2 părţi trebuie să se reunească pt a forma un întreg): orice poate funcţiona ca simbol, atunci când omul îi conferă acelui obiect o anumită semnificaţie. 4. Cultura e supusă schimbării (ex:moda, petrecerea timpului liber, etica, atitudinile faţă de rolurile de gen etc.). 5. Orice cultură este etnocentrică (etnos=popor →grupul propriu este centrul tuturor lucrurilor şi toate celelalte sunt evaluate şi judecate în comparaţie cu acesta.	Problemati- zarea	Rodica Pascu, Comunicarea interculturală, Print.
	O4 O5	Elemente critice ale comunicării interculturale: Elemente perceptuale: percepţiile Elemente socio-culturale: – valorile (individualismul; familia, religia, materia, spiritualitatea, natura umană, ştiinţa şi tehnica, progresul şi schimbarea, competiţia, munca şi distracţia, egalitatea, rolurile de gen, natura şi mediul înconjurător, timpul, vorbirea, tăcerea, supunerea, autonomia individuală). normele=regulile care ghidează comportamentul comportamente atitudini concepţia despre lume (worldview) organizarea socială propriu-zisă (familia, şcoala, biserica; instituţie informală: comunitatea).	Expunerea conversaţia	Rodica Pascu, Comunicarea interculturală, Print.