Situații de comunicare: conținut-relație-context

libris.ro

PROIECT DE LECŢIE

Profesor:

Disciplina: Logică, argumentare şi comunicare

Şcoala:

Clasa: a IX-a

Data:

Unitatea de învăţare: Societate şi comunicare

Subiectul lecţiei: Situaţii de comunicare – conţinut, relaţie, context; Limbă – vorbire – comunicare

Tipul lecţiei: Predare-învăţare

Obiectiv general: Definirea comunicării, prezentarea şi analizarea schemei comunicării.

Obiective operaţionale:

O1: Elevii să identifice situaţii de comunicare şi diferenţele dintre ele.

O2: Elevii să definească conceptul de comunicare clar şi succint pornind de la exemplele date de ei şi de la explicaţiile profesorului.

O3: Elevii să analizeze schema clasică a comunicării şi schema dată de matematicianul Claude Shannon, punctând semnificaţiile fiecăreia.

O4: Elevii să evalueze relaţia dintre semn, semnificat, semnificant în acceptţiunea dată de Ferdinand de Saussure.

O5: Elevii să descrie relaţia gândire – limbaj – logică.

Metode şi procedee didactice: conversaţia, expunerea, analiza.

carturesti.ro

Bibliografie:

Irena Chiru, Comunicarea interpersonală, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003.

Immanuel Kant, Logica generală, st. introd. şi trad. de Alexandru Surdu, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.

Constantin Noica, Povestiri despre om, Ed. Cartea Românească, 1980.

Ferdinand de Saussure, Scrieri de lingvistică generală, trad. Luminiţa Botoşineanu, Ed. Polirom, 2004.

noriel.ro
Etapele lecţiei
1
Ob. op.
2
Eşalonarea conţinutului

3
Metode şi procedee didactice 4Material didactic
5
Moment organizatoric (notarea absenţelor, observaţii) – 2 min.



Sensibilizarea pentru activitate – 3 min.
Profesorul le comunică elevilor subiectul lecţiei şi obiectivele operaţionale; stârneşte curiozitatea, trezeşte interesul şi dorinţa de a aborda această problematică.

Predarea noilor cunoştinţe – 40 min.O1, O2Comunicarea reprezintă un ansamblu de acţiuni care au în comun transmiterea de informaţii sub forma de mesaje, ştiri, semne sau gesturi simbolice, texte etc. între două persoane numite interlocutori sau, mai formal, emiţător şi receptor.Brainstorming, conversaţia, expunereaIrena Chiru,Comunicarea interpersonală, p. 5.

O2Scheme de comunicare: Schema clasică de comunicare: Emiţător → Canal → Receptor Schema matematicianului american Claude Shannon (1952): Emiţător → Codare → Canal (mesaj codificat) → Decodare → Receptor Lingvistica este ştiinţa care se ocupă cu studiul intercomunicării verbale şi al limitelor de vocabular şi grmatică ale limbii. Lingvistul american Edward Sapir (1921) defineşte vorbirea ca fiind o trăsătură caracteristică omului şi care nu este produsă de instinct. Vorbirea este o metodă de a exprima şi transmite mai departe gândurile, sentimentele şi dorinţele prin intermediul unui sistem de simboluri descoperite/inventate de om. Lingvistul elveţian Ferdinand de Saussure (1857-1913) numeşte limba de comunicare o legătură între sunetele emise şi impresiile şi imaginile pe care le declanşează aceste sunete în imaginaţia receptorului.
Explicaţia

O3























O4
În lingvistică, elementul nu are sens decât prin intermediul sistemului. Întrucât limba este un sistem de semne care exprimă idei, comparabilă cu scrierea, alfabetul surdo-muţilor, riturile simbolice ş.a., el concepe o ştiinţă care studiază viaţa semnelor în interiorul vieţii sociale. Această ştiinţă arată în ce constă semnele şi ce legi le imaginează. Pentru că limba este un sistem ai cărui termeni sunt solidari şi unde valoare unuia nu rezultă decât din prezenţa simultană a altora, în limbă nu există idei date dinainte, după cum nu există nici imagini acustice, ci numai valori emanând din sistem. Ferdinand de Saussure propune o distincţie între limbă şi vorbire,distincţie anticipată de Wilhelm von Humboldt, între ceea ce este structural şi social în limbaj, şi ceea ce e variabil şi individual. Humboldt a intuit că limba cuprinde numai ceea ce este esenţial din mulţimea infinită a actelor vorbirii. Există o interdependenţă între limbă şi vorbire; limba este în acelaşi timp instrumentul şi produsul vorbirii. Lingvistica trebuie să depăşească utilizarea factuală a limbii şi să revină la sistemul lingvistic, exterior individului. Ligvistica îşi asigură obiectul ei propriu-zis printr-un proces de abstractizare, în care sistemul lingvistic este separat de utilizarea limbii. Prin această abstractizare, socialul este diferenţiat de individual şi, astfel, esenţialul de accidental. Cel mai important concept al filosofiei limbajului este conceptul de semnificaţie. Semnificaţia ca referinţă se distinge de semnificaţia ca sens, reprezentativ fiind aici exemplul lui Frege. Astfel, ,,Luceafărul de dimineaţă” şi ,,Luceafărul de seară” au sensuri diferite. Astfel, expresii diferite ca sens, au aceeaşi referinţă, ambele referindu-se la planeta Venus în exemplul lui Frege. Teoria lingvistică a lui Saussure începe cu o nouă definire a semnului în limba vorbită. În mod tradiţional, semnul lingvistic a fost desemnat ca fiind legătura dintre un nume şi un lucru. În consecinţă, limba a fost privită ca nomenclatură, ,,adică o listă de termeni ce corespund cu tot atâtea lucruri”. Această concepţie, conform căreia semnul reprezintă un lucru, a devenit problematică pentru Saussure. El a arătat, însă, că semnul are un caracter dual: semnul lingvistic nu leagă un lucru şi un nume, ci ,,un concept şi o imagine acustică”. Prin semn lingvistic se înţelege de obicei doar sunetul sau exprimarea. Argumentul lui Saussure pentru o ruptură cu această terminologie tradiţională constă în aceea că putem numi o expresie drept semn, atunci când aceasta poartă sau exprimă un concept. Între sunete şi concepte există un raport de condiţionare, care este caracteristic pentru toate semnele lingvistice. Pentru a evidenţia legătura internă, Saussure numeşte sunetul le signifiant, adică semnificantul, iar conceptul le signifié, adică semnificatul. Semnele din care este compusă limba nu sunt nişte abstracţii, ci nişte obiecte reale, care nu există decât prin asocierea semnificantului şi a semnificatului. Dacă una din aceste entităţi este omisă, în locul unui obiect concret rămâne o pură abstracţie. Saussure considera lingvistica drept parte a unei ştiinţe generale a sistemului de semne. Aşadar, lingvistica tratează limba ca sistem semiologic, care este înglobată în social. Pentru fiecare persoană, faptul limbajului este organizarea sa internă în chiar clipa vorbirii. Limba există independent de fiecare dintre indivizii care o vorbesc, şi deşi nu are nici o realitate în afara ansamblului acestor indivizi, este totuşi, prin generalitatea sa, exterioară fiecăruia dintre ei. Limba manifestă din plin caractersitica esenţială a limbajului, aceea de a fi un fapt social. Limba este colectivă, întrucât nu depinde de nici un locutor particular şi coercitivă, întrucât se impune fiecăruia dintre noi. Bergson critică limbajul, spunând că gândirea este incomensurabilă în raport cu acesta. Gândirea este un curent continuu care se desfăşoară în durată, în vreme ce limbajul este calchiat după spaţiu. Cuvintele sunt distincte şi separate unele de altele percum obiectele în spaţiu. O viziune complementară este aceea a lui Cioran, care afirmă că ,,aparenţele domină şi obnubilează realitatea, încât e ridicol să nădăjduim că limba e în stare s-o înfăţişeze”. Pe de altă parte, Blaga interpretează limba ca pe un organism viu şi supraindividual. Noica atribuie limbii un rol formator, căci, spune el, ,,adevărata educaţie, adică înstrăinare de sine şi supunere la valori generale, o dă limbajul . (…) Prin limbaj capătă realitate spiritul câte unei lumi.” Limbajul ca justificare de sine ,,e limbajul cugetului lămurit cu sine, ştiutor; e justificare şi sens dat faptei, confesiune.”
ExpunereaFerdinand de Saussure, Scrieri de lingvistică generală, p. 133 ş.u.





O5Relaţia gândire-limbaj-logică: În ceea ce priveşte problema raportului dintre gândire şi limbaj, Saussure declară că ,,luată în ea însăşi, gândirea este ca o nebuloasă unde nimic nu este în mod necesar delimitat. Nu există idei prestabilite şi nimic nu este distinct înainte de apariţia limbii”. Limbajul este un sistem de semne cu semnificaţie. Semnificaţie: obiect descris


Cuvânt: ,,masă“ –––––––––––––––––→ Obiect: masă referinţă Simbolizarea: traducerea limbajului natural în simbol (simbol = semn, obiect, imagine care reprezintă indirect – în mod convenţional sau în virtutea unei corespondenţe analogice – un obiect, o fiinţă, o noţiune, o idee, o însuşire un sentiment); limbaj simbolic. Logica este ştiinţa legilor şi formulelor gândirii corecte. Obiectul logicii este dat de analiza propoziţiilor şi a demonstraţiilor ţinând seama de forma lor şi neţinând seama de conţinut. Logica ne oferă instrumente pentru evaluarea fiecărui raţionament în parte, preocupându-se de adevăr.
Conversaţia, expunerea













Immanuel Kant,Logica generală, p. 67.


În concluzie, pentru a reveni la perspectiva saussureană, orice limbă este un sistem de elemente şi fiecare element nu se defineşte decât prin ansamblul relaţiilor pe care le are cu celelalte elemente şi prin opoziţiile în care intră.
→ Lume – Conştiinţă – Limba → Realitate – Cunoaştere – Comunicarea → Lucruri – Idee – Semn
Conversaţia, expunerea
Încheierea lecţiei – 5 min.
Sunt reluate sumativ conceptele esenţiale predate pe parcursul lecţiei pentru a verifica înţelegerea acestora de către elevi.

carturesti.ro
libris.ro
libris.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.