Clasificarea: definire şi caracterizare generală

Def.: Clasificarea = operaţia logică prin care noţiunile (obiectele) sunt ordonate şi grupate, după diferite criterii, în diferite clase (din ce în ce mai generale).

Diviziunea = operaţia logică prin care descompunem genul în speciile sale.

Clasificarea = operaţia logică prin care realizăm genul din speciile sale.

Clasificarea:– îi corespunde procesul raţional de formare a claselor (mulţimilor);

• este rezultatul procesului de abstractizare;
• este ulterioară definiţiei.

Structura clasificării:

1. Elementele clasificării: sunt noţiunile care vor fi supuse operaţiei de clasificare şi care formează obiectul clasificării (de regulă, ele sunt noţiuni individuale sau noţiuni cu un grad redus de generalitate).
2. Clasele = noţiunile obţinute ca rezultat al clasificării (noţiuni cu grad mai ridicat de generalitate).
3. Criteriul clasificării (diferenţa specifică) = proprietăţile pe baza cărora se realizează gruparea elementelor în clase.

Exemplu: Elementele clasificării: numerele pare şi numerele impare;

Clasa obţinută în urma clasificării: numere întregi;

Criteriul calsificării: (divizibilitatea cu 2).

Corectitudinea în clasificare

→ depinde de respectarea a 5 reguli:

1. Clasificarea trebuie să se realizeze respectând structura clasificării (cele 3 elemente: noțiunile date=obiectul clasificării, clasele obținute și fundamentul clasificării).
2. Clasificarea trebuie să fie completă (nu trebuie să existe elemente care să rămână în afara claselor).

Erori: Operaţia e → incompletă dacă nu apar toate speciile genului.

→ prea abundentă dacă apar şi specii străine (ale altui gen).

Ex: O clasificare a unităților de măsură pentru masă, în care unul din submultiplii kilogramului – gramul – nu s-ar regăsi în niciuna din clasele obținute, ar determina o clasificae incompletă.

O clasificare a unităților de măsură pentru lungime, în care pe lângă submultiplii metrului s-ar regăsi și kilogramul, ar determina o clasificare prea abundentă.

3. Pe aceeaşi treaptă a clasificării, între clasele obţinute trebuie să existe numai raporturi de opoziţie (contradicţie – dacă sunt două clase; contrarietate – pt. mai mult de 2 clase).
4. Criteriul clasificării trebuie să fie unic şi bine determinat într-o operaţie. (Ex: Plecând de la locuitorii unei ţări, ar fi greşit să-i clasificăm în femei, bărbaţi, intelectuali şi ţărani. Procedând aşa, prin folosirea simultană a două criterii de clasificare (genul şi profesia) se obţin clase între care nu există raport de opoziţie.)
5. Regula asemănării (a omogenităţii) – cere ca asemănările dintre obiectele aflate în aceeaşi clasă să fie mai importante decât deosebirile dintre ele, prin respectarea principiului non-contradicţiei. Acesta nu permite aşezarea în aceeaşi clasă a unor obiecte cu însuşiri esenţiale contradictorii, chiar dacă ele se pot asemăna prin însuşiri neesenţiale (ex: cazul situării omului şi păsărilor în aceeaşi clasă după criteriul numărului de picioare).

Bibliografie:

Lupșa, Elena; Bratu, Victor; Stoica, Maria Dorina – „Logică și argumentare”, Manual pentru clasa a IX-a, Ed. Corvin, Deva, 2004.

Bieltz, Petre, Logica, Manual pentru clasa a X-a licee și clasa a XI-a, școli normale, Ed. Didactică și pedagogică, București.